Există două tipuri de oameni: cei care în fiecare dimineată îsi pot aminti în cel mai mic detaliu visele pe care le-au avut noaptea, și cei care spun că nu au visat nimic, de fapt, ei doar nu-și pot aminti ce au visat. De obicei, visele au legatură cu o întamplare de peste zi, sau o informație auzită, sau o imagine vazută, pe care creierul o „descarcă” prin intermediul visului. De aceea unele vise sunt plăcute, le numim „vise frumoase”, iar altele sunt mai putin agreabile, mergând de la „ciudate”, la cele care produc senzații de frică și chiar panică.
Cel mai „dubios” vis pe care l-am avut vreodată a fost unul în care se facea că locuiam într-o casă din piatră, patul pe care dormeam era de fapt un bloc de lemn, nu exista nici urmă de aparat electrocasnic, pană și cafeaua o faceam pe foc de lemne în vase de ceramică. Nimeni nu avea joburi, stăteam toata ziua pe langă casele cu pereți reci, încalzite doar de soare sau de focul din vatră, pentru că singura preocupare era să găsim hrană, sa o gătim, așa cum puteam pentru că nu aveam altceva în afara unor unelte de lemn sau piatră. Nu existau mașini, nu existau autobuze, tramvaie, trenuri sau avioane și oriunde aveam de mers, mergeam pe jos. Am trăit, în vis, în epoca de piatră.
M-am trezit speriată și, când m-am dezmeticit, am rasuflat usurată că fusese doar un coșmar. Mi-am făcut o cafea la espressor și am meditat câteva minute la cât de norocoși suntem că ne-am născut in secolul XXI, cand apăsăm un buton și cafeaua e gata, apăsăm alt buton și se aprinde televizorul, dăm doua swipe-uri pe smartphone să ne sunăm prietenii să aflam ce mai fac, ne urcăm în mașină, sau în autobuz și mergem la serviciu, iar de câteva ori pe an ne urcăm în avion și plecam în concediu pentru câteva zile într-un loc nou să ne relaxam și să ne încarcăm bateriile.
Ne-am simplificat într-atât de mult viața, încât totul vine atat de ușor și fără efort, nu mai trebuie nici măcar să ne deplasăm la magazin pentru a cumpăra o pereche de șosete să zicem, putem să dăm doua clickuri și a doua zi să vină curierul cu ele la ușă. Cred ca ați prins ideea că între imaginea epocii de piatră și cea a vremurilor noastre, diferența este dată de existența uneltelor, utilajelor și mașinilor metalice. De la cuțit și furculiță, la uși metalice, la mașini, la autobuze și avioane, până la întregi clădiri și chiar zgârie-nori, toate acestea conțin metal intr-o cantitate mai mică sau mai mare. Până și sala unde mergem să facem sport nu se mai construiește din cărămidă, ci din metal și aliaj metalic.
De ce? Pentru că este mult mai rapid și mai eficient să fie construită pe modelul de hală metalică cu ajutorul structurilor pre-proiectate și pre-fabricate precum cele de la Frisomat. Acest sistem constructiv are foarte multe avantaje: de la folosirea de materie primă reutilizabilă, la reducerea la minimum a pierderilor tehnologice și de producție, la folosirea energiei regenerabile în procesul de productie, si pana la optimizarea integrală a transportului încă din etapa de proiectare. Toate acestea permit realizarea unei multitudini de proiecte de hale metalice rezistente și durabile, cu durata de viață asigurată de 50 de ani. In plus, structurile metalice sunt foarte usor reciclabile, dacă, să zicem, vrem să schimbam destinația sălii de sport în hala de producție, sau hală de depozitare, sau hală agricolă, o putem face foarte ușor și rapid prin câteva modificari mai mult la nivel de aspect (dacă este necesar se pot face și extinderi).
Incă sunt uimită cât de ușor este să faci orice în ziua de azi, inclusiv să ridici o fabrică…
Articol scris pentru Superblog 2022
Cristina Preda 