Publicat de de Cristina Preda

De la peșteră la avion în doar câteva minute…

Există două tipuri de oameni: cei care în fiecare dimineată îsi pot aminti în cel mai mic detaliu visele pe care le-au avut noaptea, și cei care spun că nu au visat nimic, de fapt, ei doar nu-și pot aminti ce au visat. De obicei, visele au legatură cu o întamplare de peste zi, sau o informație auzită, sau o imagine vazută, pe care creierul o „descarcă” prin intermediul visului. De aceea unele vise sunt plăcute, le numim „vise frumoase”, iar altele sunt mai putin agreabile, mergând de la „ciudate”, la cele care produc senzații de frică și chiar panică.

Cel mai „dubios” vis pe care l-am avut vreodată a fost unul în care se facea că locuiam într-o casă din piatră, patul pe care dormeam era de fapt un bloc de lemn, nu exista nici urmă de aparat electrocasnic, pană și cafeaua o faceam pe foc de lemne în vase de ceramică. Nimeni nu avea joburi, stăteam toata ziua pe langă casele cu pereți reci, încalzite doar de soare sau de focul din vatră, pentru că singura preocupare era să găsim hrană, sa o gătim, așa cum puteam pentru că nu aveam altceva în afara unor unelte de lemn sau piatră. Nu existau mașini, nu existau autobuze, tramvaie, trenuri sau avioane și oriunde aveam de mers, mergeam pe jos. Am trăit, în vis, în epoca de piatră.

M-am trezit speriată și, când m-am dezmeticit, am rasuflat usurată că fusese doar un coșmar. Mi-am făcut o cafea la espressor și am meditat câteva minute la cât de norocoși suntem că ne-am născut in secolul XXI, cand apăsăm un buton și cafeaua e gata, apăsăm alt buton și se aprinde televizorul, dăm doua swipe-uri pe smartphone să ne sunăm prietenii să aflam ce mai fac, ne urcăm în mașină, sau în autobuz și mergem la serviciu, iar de câteva ori pe an ne urcăm în avion și plecam în concediu pentru câteva zile într-un loc nou să ne relaxam și să ne încarcăm bateriile.

Ne-am simplificat într-atât de mult viața, încât totul vine atat de ușor și fără efort, nu mai trebuie nici măcar să ne deplasăm la magazin pentru a cumpăra o pereche de șosete să zicem, putem să dăm doua clickuri și a doua zi să vină curierul cu ele la ușă. Cred ca ați prins ideea că între imaginea epocii de piatră și cea a vremurilor noastre, diferența este dată de existența uneltelor, utilajelor și mașinilor metalice. De la cuțit și furculiță, la uși metalice, la mașini, la autobuze și avioane, până la întregi clădiri și chiar zgârie-nori, toate acestea conțin metal intr-o cantitate mai mică sau mai mare. Până și sala unde mergem să facem sport nu se mai construiește din cărămidă, ci din metal și aliaj metalic.

sursa imagine frisomat.ro

De ce? Pentru că este mult mai rapid și mai eficient să fie construită pe modelul de hală metalică cu ajutorul structurilor pre-proiectate și pre-fabricate precum cele de la Frisomat. Acest sistem constructiv are foarte multe avantaje: de la folosirea de materie primă reutilizabilă, la reducerea la minimum a pierderilor tehnologice și de producție, la folosirea energiei regenerabile în procesul de productie, si pana la optimizarea integrală a transportului încă din etapa de proiectare. Toate acestea permit realizarea unei multitudini de proiecte de hale metalice rezistente și durabile, cu durata de viață asigurată de 50 de ani. In plus, structurile metalice sunt foarte usor reciclabile, dacă, să zicem, vrem să schimbam destinația sălii de sport în hala de producție, sau hală de depozitare, sau hală agricolă, o putem face foarte ușor și rapid prin câteva modificari mai mult la nivel de aspect (dacă este necesar se pot face și extinderi).

sursa imagine frisomat.ro
sursa imagine frisomat.ro

Incă sunt uimită cât de ușor este să faci orice în ziua de azi, inclusiv să ridici o fabrică…

Articol scris pentru Superblog 2022

Publicitate
Publicat de de Cristina Preda

Ai nevoie de mai mult spațiu când te muți într-o casă mai mare

Știu că titlul pare un paradox, dar vei vedea că, de fapt, nu e deloc așa, e o situație prin care noi, adică eu și familia mea chiar am trecut. Să vezi ce s-a întâmplat, și să o luăm cu începutul.

Am știut dintotdeauna că ne dorim cel puțin doi copii, am stabilit asta chiar dinainte să ne casatorim, și am mai stabilit și că vrem să ne mutăm într-o casă adevarată, o casă pe pământ, iar apartamentul de două camere pe care l-am cumpărat imediat după ce ne-am cunoscut urmă sa fie doar o locuință temporară.

Așa cum am planificat, după ce a venit in familia noastră primul copilaș, am cumparat o bucatica de teren la marginea orașului, unde urma să ne construim căsuța. Pentru că ne-am cheltuit toate economiile cu achiziția, în următorii ani nu am putut face mare lucru, așa că am continuat să locuim în apartamentul vechi, unde deja începeam să simțim că nu mai aveam loc.

Apoi a venit și al doilea copilaș și nevoia de mai mult spațiu a devenit și mai stringentă. De două ori mai multe hăinuțe, de două ori mai multe jucării, încă un cărucior, încă o bicicletă, era clar că ceva trebuia făcut.

Așa că ne-am pus pe treabă și am demarat lucrările de construcție la căsuța noastră. Nu a fost ușor și am avut multe peripeții, dar poate îți povestesc despre asta altă dată, sunt multe de spus. După multe lecții învățate despre universul construcțiilor și cel al amenajărilor interioare, a venit momentul să ne mutăm în propria casă.

Iar pentru a ne ușura plata ratelor la creditul pe care l-am contractat, am hotarât să dăm în chirie apartamentul vechi, de doua camere. Insă aici ne-am lovit de o nouă „provocare”, să nu îi zic problemă, pentru că apartamentul a trebuit să fie renovat înainte de a primi noii locatari. Ceea ce a însemnat că a trebuit să depozităm toată mobila undeva (chiriașii – fiind studenți din provincie – au dorit să păstreze mobila noastră, să nu fie nevoiți să cumpere alta) pe durata lucrărilor de renovare. Dar unde? Casa nouă era deja mobilată, în curte nu o puteam lăsa că ar fi stricat-o ploile (nu mai zic ca avem trei câini care abia asteaptă să „ronțăie” ceva), așa că a trebuit să găsim o soluție rapidă, un loc unde să punem la adăpost toată mobila din apartament, timp de aproximativ o lună, cât am estimat noi că ar fi durata maximă a lucrărilor.

Un search rapid pe google ne-a adus pe LaDepozit, un ansamblu de spații de depozitare izolate, curate și moderne, monitorizate video și securizate (se intră în incintă oricând doar pe baza unei aplicații mobile). Boxele sunt construite în containere de depozitare și am putut alege între diverse dimensiuni:1,75mp, 3.5mp, 4,8mp, 14mp sau 28mp. Pentru a depozita mobilierul, am hotărât să urmăm recomandarea echipei LaDepozit și am ales o boxă de depozitare pentru mobilă de 14mp care s-a dovedit a fi suficient de încăpătoare pentru dulapuri, canapea, pat (pe acesta l-am demontat), câteva comode, un birou și o masă de bucătărie (și acestea demontate), câteva scaune și un fotoliu. Am putut opta și pentru câteva servicii suplimentare care ne-au fost de mare ajutor: împachetare – echipa a venit la noi acasă, a demontat patul și mesele, le-au împachetat profesionist – și transport – au dus mobilierul la spațiul rezervat cu o dubă cu șofer închiriată tot de la ei.

sursa imagine ladepozit.ro
sursa imagine ladepozit.ro

Nici această experiență nu a fost lipsită de peripeții, dar fără legatură cu depozitarea ci cu…ce să vezi … „meșterii” care au renovat apartamentul. Lucrările s-au prelungit de la o lună la două, dar noroc cu sistemul automatizat LaDepozit, că prelungirea contractului și facturarea pentru inchirierea spatiului de depozitare pentru încă o lună s-au făcut automat, iar mobila noastră a rămas în continuare în siguranță. Să fiu sinceră, în afară de faptul că am încheiat contractul pentru spațiul respectiv, altceva nu am făcut, echipa LaDepozit s-a ocupat de tot, ne-au transportat chiar și mobila înapoi acasă după ce apartamentul a fost gata.

sursa imagine ladepozit.ro

Și astfel am reușit, după două luni de lucrări (și ceva investiție), să asigurăm o casă nouă și frumos renovată pentru chiriași, iar noi să încasăm o chirie care acum ne ajută foarte mult să ne achităm ratele creditului pentru căsuța noastră nouă.

Articol scris pentru Superblog 2022

Publicat de de Cristina Preda

Podcastul: un radio când vrei tu, unde vrei tu, despre ce vrei tu

Dacă nu ai trăit sub o piatră în ultimii 5-10 ani, probabil ai auzit cel puțin o dată cuvântul „podcast”, în special asociat cu diverse vedete TV, care, în timpul liber, invită câte o personalitate într-un studio, povestesc o oră-două pe o temă dată, apoi înregistrarea discuției este încarcată pe diverse platforme pe internet și trimisă în format audio sau audio-video celor care se „abonează” la respectivul podcast.

Deci, e un fel de emisiune, ca la radio sau TV, doar că nu e difuzată pe un post de radio/TV, nu trebuie să ai aparatul deschis pe postul respectiv la data și ora la care rulează emisiunea, ci poți să dai play oricând din confortul casei/mașinii tale, sau chiar când ieși la plimbare sau la sport. Subiectul discutat e anunțat încă din titlu, deci știi dinainte de a da play dacă te interesează tema și poți hotărî dacă vrei să asculți sau nu.

Până aici minunat, pare că acest format are numai avantaje. Păi…chiar așa și e! Eu, cel puțin, nu văd vreun dezavantaj la podcast comparativ cu o emisiune radio-TV. Mie îmi plac podcasturile care au și componentă video, dar asta e doar o preferință personală. Pot să mă uit la podcast fie stând la birou de pe PC, sau îl pot deschide pe Youtube pe TV, iar eu pot trebălui prin casă și să-mi mai arunc din când în când un ochi la oamenii ce dezbat temele care mă interesează.

Cât privește temele abordate în aceste podcasturi…fără limită! De la podcasturi de psihologie, la subiecte mondene, cancan-uri, la istorie, la știință, evenimente mondiale, tehnologie, poți vorbi despre orice subiect te pasionează, iar cei cu interese comune te pot găsi usor și te pot asculta.

Un asemenea podcast tehnologie este și Tehnocultura, găzduit de Vlad Bănică și Manuel Cheța, doi oameni care au avut în trecut legături cu lumea radio-TV și care, după ce s-au stabilit în țări din Vest, au continuat să vorbească oamenilor în termeni ușor de înteles despre pasiunea lor, tehnica, tehnologia și evoluția ei. Podcastul lor este ușor accesibil pe mai multe platforme, de la site-ul dedicat Tehnocultura , la Youtube și PodBean.

Dacă ești pasionat de domeniul tehnic (sau pasionată- de ce nu?), poți asculta atât dezbateri despre ultimele evenimente sau noutăți din lumea științei și tehnologiei, cât și experiențe personale ale gazdelor cu diverse echipamente (de la mașini, televizoare, computere, jocuri video până la becuri inteligente sau abonamente de telefonie mobilă), completate de informații despre legile și regulile aplicate în UK și Germania, făcându-se deseori paralele din acest punct de vedere cu România. Deși sunt informații interesante, utile, care uneori pot prinde bine ascultătorilor, trebuie să recunosc că mie mi se pare că acest moment în care se discută experiențele personale se lungește câteodată prea mult (chiar 30 min). Astfel că tema anunțata în titlu se discută mult prea târziu, iar ascultătorii își pot pierde atenția sau răbdarea. Limbajul este degajat, colocvial, la podcast se vorbește ca între prieteni la o cafea sau o bere, uneori gazdele chiar se contrazic, iar termenii foarte tehnici sunt explicați pe înțelesul tuturor.

Suntem cu toții atât de impactați de avansul tehnologic atât de rapid și de multitudinea de informații (nu toate corecte sau din surse legitime), încât este foarte util ca cineva să ne ajute să filtrăm informația, să discernem informația corectă de cea înșelătoare (mai ales pe teme la mare modă și de mare risc gen crypto, NFT, etc), să ne „traducă”, să dez-abstractizeze toate noile concepte și să le redea pe înțelesul nostru. Mi-ar plăcea să se abordeze mai în detaliu în podcast subiectele menționate mai sus, precum și alte subiecte legate de crearea de conținut de calitate (fie scris, audio sau video) în social media din România. Cred că asemenea tematici educative ar fi de mare ajutor oricărui consumator de internet, nu doar nouă, creatorilor de conținut.

Tu te-ai abonat la vreun podcast? Dacă da, la care?

Articol scris pentru SuperBlog 2022

Publicat de de Cristina Preda · Un comentariu

Începuturile mele în online…

Au fost tardive și timide, mai exact, pe la 33 de ani cu un canal de Youtube (după mulți, mulți ani de „consum” de clipuri pe aceeași platformă) unde am început să postez video-uri ca să nu o iau razna cu rutina zilnică, stând acasă cu primul bebe în concediu de creștere copil. În paranteză fie spus, am observat tendința aceasta în rândul multor mame tinere care, obișnuite cu o viață socială și profesională activă, se trezesc dintr-o dată prinse într-o buclă repetitivă de alăptat, schimbat copilul, plimbat copilul, făcut de mâncare, curățenie. Ele simt nevoia să rămână „în priză”, „conectate”, fie să-și exerseze creativitatea, fie să învețe ceva nou. Ceea ce mie, personal, mi se pare un lucru nu bun, ci minunat, și m-a ajutat- în feluri pe care nici nu le pot cuprinde pe deplin- în cei 4 ani cât am stat acasa cu amandoi copiii.

Cam 6 luni-1 an mai târziu am deschis și un cont de Instagram, și ca să fie treaba oablă, am deschis și acest blog unde, din când în când, îmi mai las ideile să zburde din tastatură.

Să vă povestesc cât de praf eram la început în tot ceea ce presupunea munca asta de vlogger/blogger/creator de conținut? Imaginati-vă că primul clip postat pe Youtube a fost filmat cu telefonul, nu aveam, de fapt nici acum nu am- deși cam încep să îi simt lipsa- o cameră video dedicată pentru filmări. Și l-am „tras” dintr-o bucată pentru că nu știam să folosesc programe de editare video; dacă mă încurcam sau mă bâlbâiam, pur și simplu opream înregistrarea și o luam de la capăt – cred că am filmat clipul de cel puțin 6-7 ori, până am reușit să am un discurs cât de cât coerent. La fel și pe Instagram, în primul an, toate postările au fost în feed, nu știam să fac Stories, Reels, să dau tag sau # hashtag.

Dar hei! orice lucru are un început, toți am pornit cândva de jos, și, dacă exista voință, orice se poate învăța!

Poate cel mai important sfat pe care l-am primit în perioada aceea a fost: „Just press Record!”, adică pur și simplu apasă „Înregistrare”. Nu trebuie să aștepți să te simți pregătit, sau să ai cea mai bună cameră, sau cel mai bun microfon, sau cea mai bună lumină, doar începe de undeva.

E adevărat că echipamentul e un plus, și te poate ajuta enorm în a crește calitatea materialelor tale, însă vei vedea că, pe măsură ce creezi tot mai mult, ce te obișnuiești cu tot procesul de fotografiat/filmat, editat, vei începe să adaugi în wishlist tot felul de „aparate” care să-ți facă munca mai ușoară și mai „atractivă” pentru audiență. Trebuie spus că și domeniul, „nișa” conținutului pe care îl creezi contează. Dacă video-urile tale sunt despre gaming de exemplu, nu poți ajunge prea departe fără cel puțin o sursă pentru desktop sau un mouse mai calitativ, cu performanțe mai înalte. La fel cum, daca esti vlogger de travel, vei avea nevoie cel puțin de suporturi pentru cameră, baterii, prize și adaptoare pentru sport și călătorie. Când investești în „tehnică”, ține cont de nevoile tale la acel moment și de calitatea și durabilitatea aparatelor (nu vrei să tot cumperi aceleași accesorii PC la fiecare 6 luni).

Din experiența mea, dacă începi cu pași mici dar constanți, dacă nu te lași copleșit sau descurajat și continui să vorbești internetului despre pasiunile tale (fie că e vorba despre gătit, cosmetice, cumpărături, sport, mașini, cărți, călătorii, machiaj, parfumuri, animale sau orice altceva), oamenii cu aceleași interese vor veni alături de tine și vei vedea cum comunitatea ta va crește. Iar asta e un motivator foarte bun pentru orice creator, să găsească oameni care îi împărtășesc pasiunile, să îi ajute cu informații, idei, review-uri, ponturi și, desigur, să primească la rândul lui idei și sugestii de la comunitatea lui.

Pentru mine cel puțin, despre asta a fost vorba în cei aproape 4 ani de când povestesc comunității mele despre lucrurile care îmi plac: să fiu de ajutor, să îmi găsesc parteneri de dialog pe aceeași „lungime de undă”, să construiesc o comunitate- chiar și virtuală – de oameni „din același aluat”, să pot oferi informații sau cel puțin „entertainment”. Nu o să fiu ipocrită să spun că singurul motiv pentru care creez conținut este să fiu în slujba celorlalți, desigur că o fac și pentru mine, și am avut, Slavă Domnului! multe satisfacții: am avut un spațiu unde să-mi expun ideile și experiențele de viață, un loc unde alți asemenea pasionați să mă găsească ușor, un loc unde am găsit validare (am fost și contestată, din fericire, mult mai puțin), am învățat să scriu un text coerent astfel încât să transmit eficient niște idei, să filmez, să folosesc lumini și microfoane, să fac editare video, să folosesc toate uneltele de SEO din social media (tags, hashtags, keywords, links, etc), și sigur mai există și altele pe care azi nu le văd, dar probabil după câțiva ani, când mă voi uita în urmă, am să le pot numi. Dar poate cel mai important este faptul că am putut evada din rutină, am rămas „conectată”, mi-am pus la treabă energia și creativitatea, nu le-am ascuns undeva într-un sertar al minții, pe care cine știe dacă aș mai fi avut ocazia să îl deschid vreodată.

Și când mă gândesc că nimic din toate acestea nu au fost posibile cu 1-2 generații în urmă, pentru bunica, și nici măcar pentru mama mea, îmi dau seama că fac parte din femeile privilegiate de existența internetului și avansul tehnologic. Nu mai vorbesc de faptul că am acces la toate astea de la mine din sufragerie, aș spune că sintagma „Tehnologia la tine acasă” sintetizează perfect „starea de fapt”.

Dacă ați rămas cu mine până aici, v-aș întreba și pe voi: care este pasiunea care vă ține „mereu conectați” și pe care sunteți privilegiați că o puteți accesa?

Articol scris pentru Superblog 2022

Publicat de de Cristina Preda

Nu sunt singura din familie care…

Se tunde singura. Recitind postul de ieri, mi-am dat seama ca, de fapt, cam toti din familie suntem autohairstylisti. In afara de fi-meu care e putin cam micut sa se tunda singur, dar nu-i nimic, mami si tati se ocupa.

Andrei se tunde singur, acasa, de cand il cunosc. Mai putin la ocazii, cand am avut nunta, botez, cand am fost nasi, etc s-a tuns la frizerie. Insa cum frizura lui de toata ziua este un par f scurt si tuns la aceeasi dimensiune peste tot, pentru ce sa mai mearga la frizerie? Cu o masina de tuns face singur treaba, rapid, in confortul casei, fara programari, fara drumuri prin oras, fara asteptat la cozi.

A propos de masina de tuns, cine intra la noi in baie probabil se intreaba daca nu cumva vede dublu, pentru ca avem exact aceeasi masina de tuns in dublu exemplar. Prima am luat-o pentru Andrei in urma cu vreo 2 ani-2 ani si jumatate, ca sa inlocuim o masina veche de cativa ani de la Philips:

Noua masina e un Remington Color Cut, care nu doar ca arata grozav, dar mai e si foarte buna. Andrei e foarte multumit de ea, zice ca e exact ca cele din frizerii, si, daca ma gandesc bine, am gasit pe emag multe reviewuri de la oameni care ziceau ca au luat-o pentru saloane sau frizerii si ca e foarte potrivita pentru uz profesional. E silentioasa, nu agata parul, parul nu se aduna in accesorii, pe scurt, e ce trebuie. Se alimenteaza de la priza, nu are acumulatori, dar acest lucru nu il deranjeaza. Noi am gasit-o la promotie cu 83 lei la Altex, dar de atunci, pretul a scazut si mai mult.

A doua am luat-o pentru cel mic, ca sa nu fie nevoit sa imparta masina cu tati, si ne-am decis la fix acelasi model pe care de data asta l-am gasit si mai ieftin: 62 lei la emag (unde are 4.7 stelute din 5, din aproape 460 de recenzii).

Uite cat e de simpatica:

Si vine cu o groaza de accesorii: doua perii pentru curatare, un piaptan, o foarfeca, plus 11 capete colorate pentru tuns de diferite marimi, de la 0 .5 la 2mm. Unde mai pui ca acum pretul a scazut la 58, aproape 59 de lei (are o reducere de 58%). Eu zic ca la pretul asta, e un must-have pentru orice autohairstylist 🙂

Deocamdata, lui bebe nu ii place sa fie tuns, se sperie de aparat, de fapt se sperie cam de orice electrocasnic care face zgomot, fie el cat de mic: de la blender la epilator la uscatorul de par. Dar speram ca pe masura ce creste se va obisnui si tot procesul va deveni tot mai usor. Poate vom incerca vreodata sa il ducem si la frizeria de copii, dar la cum il cunoastem, nu cred ca va fi prea placuta experienta asta. Voi cum va tundeti copiii/bebelusii?